Rinita alergică este o afecţiune frecventă în zilele noastre, caracterizată prin inflamaţia mucoasei nazale, cu o prevalenţă ridicată mai ales în ultimii 20 de ani, datorită mediului din ce în ce mai poluat. Inflamaţia mucoasei nazale apare datorită unui răspuns imun la contactul repetat cu diverşi alergeni, frecvent întâlniţi în viaţa de zi cu zi, precum praful, polenul, acarienii, anumite alimente, medicamente, mucegaiul, înţepăturile de insecte (ţânţari, albină, viespe, păianjen), contactul cu diferite substanţe etc. Rinita alergică duce la afectarea calităţii vieţii, chiar dacă nu este o afecţiune care să pună viaţa pacientului în pericol, cu un impact la nivelul societăţii, prin costurile mari pe care le implică. Din punct de vedere individual poate serios afecta activitatea diurnă, sau poate afecta uneori chiar şi somnul.

La nivel global afectarea în rândul populaţiei este de aproximativ 10-20%, cu o creştere semnificativă a prevalenţei în ultimul timp.
Diagnosticarea presupune recunoaşterea în primul rând a simptomatologiei, fără a fi nevoie a se efectua investigaţii suplimentare.
Tratamentul acesteia se face în funcţie de severitatea simptomelor bolii, şi are la bază înţelegerea mecanismului fiziopatologic de apariţie.
Alergia este determinată de un răspuns imun, iar rinita alergică este o inflamaţie a mucoasei nazale. Hiperreactivitatea nazală nespecifică poate interveni şi agrava simptomatologia. Rinosinuzita şi astmul prezente ca şi comorbidităţi, pot induce sau pot agrava rinita alergică. Cel mai eficace tratament este categoric evitarea pe cât posibil a expunerii la alergen.

Clasificare
Ghidul  de diagnostic şi tratament, cel mai recent, ARIA, clasifică rinita alergică pe baza simptomatologiei şi pe afectarea calităţii vieţii.
Din punct de vedere al severității este clasificată în uşoară, medie sau severă, iar din punctul de vedere al duratei simptomatologiei, rinita alergică este clasificată în rinită alergică intermitentă sau persistentă.
O altă clasificare folosită, împarte rinita alergică în:

  • sezonieră sau periodică numită şi febra fânului
  • perenă sau aperiodică
  • profesională

Diagnostic
Diagnosticul  de rinită alergică se pune pe seama prezenţei simptomatologiei, pe datele de anamneză, pe examenul clinic şi pe explorările paraclinice.
Anamneza poate evidenţia simptomele prezente, durata simptomelor, dacă acestea dispar în anumite momente sau se exacerbează. Datele de anamneză complete aduc informaţii importante despre terenul atopic al bolnavului, despre existenţa unui istoric de alergie, astm sau eczemă, un istoric familial. Aproximativ 80% dintre pacienţii cu astm alergic în antecedentele personale patologice au şi episoade de rinită alergică. Toate aceste date ne pot îndruma spre un diagnostic pozitiv de rinită alergică. La copiii care provin din părinţi cu alergii cunoscute, poate să apară o alergie în procent de aproximativ 50%. O simptomatologie persistentă este apanajul unui factor alergenic care este prezent în ambientul zilnic al pacientului, acasă sau la serviciu. Simptomatologia apărută cu intermitenţă pledează pentru alergia sezonieră, cum ar fi cea la polen, ambrozie, fân etc.
Examinarea completă ORL a pacientului aduce o serie de date certe de diagnostic. Examenul endoscopic al cavităţii nazale evidenţiază o mucoasă palidă, albăstruie, evidenţiază secreţii mucoase la nivelul foselor nazale, în meaturi, congestie cu obstrucţie nazală, deviaţie de sept nazal sau pot fi depistaţi chiar polipi.
Dintre investigaţiile paraclinice, o importanţă deosebită o are biopsia nazală şi chiar recoltarea de secreţii nazale. Radioimagistica şi anume radiografiile, computerul tomograf sau examinarea imagistică prin RMN nu au mare valoare diagnostică în aceste cazuri. De un oarecare ajutor poate fi rinomanometria anterioară sau posterioară sau măsurarea valorii oxidului nitric.
Cel mai important criteriu diagnostic în rinita alergică  este efectuarea testelor alergice.
În prezent alături de testele cutanate, rapide, ieftine, ce pot fi făcute în cabinet, sunt o serie de multe alte teste care vin în sprijinul diagnosticării unei alergii.
Acestea implică însă costuri mai mari.

Tratamentul
Există o gamă largă de metode de imunoterapie subcutanată sau sublinguală. Imunoterapia are rolul de a mări limita de la care simptomele de alergie apar după expunerea la anumiţi alergeni, indicaţiile sale fiind reprezentate de răspunsul negativ la medicaţie sau chiar de incapacitatea de a face un tratament corect, medicamentos.
Revenind la medicaţie, antihistaminicele sunt prima opţiune în caz de rinită alergică. Antihistaminicele de generaţie mai nouă au un efect rapid, spectaculos asupra simptomelor nazale şi oculare. Există şi antihistaminice cu administrare locală cu un efect asupra simptomelor, rapid.
O altă clasă de medicaţie în cazul rinitei alergice este clasa corticosteroizilor. Aceştia scad hiperreactivitatea la nivel nazal şi inflamaţia. Calea de administrare a acestora este intranazal sau calea sistemică, care este cea folosită cu predilecţie în cazul unei rinite cu simptome severe.
La dezobstrucţia nazală ajută şi o altă clasă de medicamente cum ar fi decongestionantele nazale care acţionează la nivelul mucoasei nazele cu producerea unei vasoconstricţii. Decongestionantele nazale au efect asupra obstrucţiei nazale dar nu ajută în combaterea pruritului şi a simptomelor oculare.
Atunci când terapia cu medicamente nu este eficientă se aplică terapia de desensibilizare ce constă în injectarea unor doze progresive de substanţe alergene. Acest lucru se practică în special pentru alergiile la polen sau la acarieni.
Este extrem de important ca în tratarea rinitei alergice şi a alergiilor să se evite pe cât posibil contactul cu alergenii, activitatea în aer liber în timpul sezonului cald, precum şi folosirea aparatelor de aer condiţionat. Persoanele cu alergii la praf, mucegai, acarieni trebuiesc sfătuite să facă cât de des posibil curat în locuinţă sau la locul de muncă.

 

Sursa: saptamanamedicala.ro